Iar visez…

          Lanturi grele ma prind de pat...ochii ma ustura; uscati sunt iara!

Visele s-au transformat din nou in cosmaruri ce nu-mi dau pace din ce in ce mai des in ultimul timp.

Camera-i goala, dar vocile ce le aud nu pot fi tagaduite! Par sa vina de undeva de departe...de foarte departe! Isi au originile undeva nedefinit in timp si spatiu! Ma hartuiesc neincetat...fara mila!

Ma zbat sa scap, dar puterile imi sunt prea slabe! Lanturile ma ranesc, par sa ma prinda tot mai strans...degeaba ma zbat!

Baldachinul are un aer funestru; e asemeni unui cosciug, fix pe marimea mea, cu fasii aspre de material negru prinse pe coloane! Vantul suiera cu un ecou puternic lovindu-se de peretii goi!

Fara sa-mi pot explica, lanturile se transfoarma-n sarma ghimpata ce sfasie carnea taind prin hainele ce-mi par tot mai straine pe masura ce se imbiba de sange!

Deodata apare el...venit insa nu ca sa ma aline si sa ma ajute asa cum facea in urma cu nu prea mult timp...nu mai vine ca sa alunge relele cu un sarut tandru, delicat si dulce ci ca sa intensifice durerea crunta de ma inrobeste!

Urlu! Dar nu de durere fizica, ci sufleteasca! Vederea lui e o tortura fara seamna...fara margine!

Ma trezesc...sudoarea rece imi racoreste muschii traversati de convulsii violente, dureroase! Ochii slobozesc lacrimi ce-mi strabat obrajii fara sa fiu insa pe deplin constienta de acest lucru!

Aprind lampa, dar dau de poza lui! Inca ii mai simt atingerile de foc, ochii sai tot mai au puterea de a ma face sa visez, zambetul sau ma tulbura! El tot ma face sa regret ca nu mai e al meu...ca l-am pierdut!

Sting lumina...iar visez...