Mlastina

         Mirosuri insuportabile dainuie in mlastina si aerul e imbacsit, aproape irespirabil.

        Trunchiuri negre cu scoarta putrezinda te-au calauzit pana aici…insectele colcaiau in namolul cu urme vagi de vegetatie…

        Liene atarnau de bratele copacilor ce pareau a nu se mai termina…in incercarea de a ajunge la caldura si lumina soarelui pare-se ca arborii au crescut peste masura lasand astfel acum impresia ca sunt coloane infinite ce sprijina cerul…

        Animalele nu poti sa le vezi…numai sa le auzi si sa te temi…

        Padurea intunecata este atat de batrana incat nimeni nu-si mai aminteste nici macar legenda despre mlastina din chiar inima sa…

        Poti numai sa te miri cand, strecurandu-te prin codru dai pe neasteptate de un peisaj si mai lugubru…palcurile de verdeata s-au ingalbenit, iar baltoacele ce se zaresc pretutindeni emana un miros puternic de putrefactie…

        In mijlocul mlastinii distingi un lac acoperit de alge si din care se ivesc cioturi de lemn…ca si cum ar fi crescut copaci pe fund si ar fi razbatut deasupra apei in cautare de conditii mai prielnice…

        Insa nu mai poti sa-ti iei ochii de la ea de cum o zaresti…

        Abia iti inregistreaza creierul ca se da intr-un leagan coborat din ceruri si ca acest fapt n-are nici o explicatie ca iti si concentrezi atentia sa o vezi mai bine…

        Pare desprinsa din povestile cu zane si printese mai fermecatoare chiar si decat nimfele, frumusetea sa fiind fara seaman pe pamant…

        Insa aerul sau trist si deznadajduit te loveste crunt...pare ca are sufletul mort…afundat in intuneric…

        Umbrele invidioase trebuie ca au cuprins-o in stramtoarea lor rece…are o rochie neagra ce-I flutura in curentii produsi de miscarea leaganului…

        Si de o intrebi care e povestea ei o sa-ti spuna ca e un inger cazut…ca a iubit un om mai presus de orice, dar ca acesta n-a stiut sau n-a vrut sa lupte pentru ea…

        A coborat din cer pe o stea cazatoare…si astfel s-a format leaganul… Sub lac zace codrul care adapostea izvorul vietii…dar steaua a zdrobit tot, iar copacii au fost mistuiti de flacari…

        A creeat mlastina ca sa simbolizeze pustietatea sufletului sau, in care nu mai domneste decat suferinta…ca sa arate marimea dorului din inima sa franta…

        A ridicat codrul imprejur ca o bariera ca sa se fereasca de oameni…sa se stie ca nu doreste pe nimeni in afara de cel pe care inca-l mai iubeste…cu toate ca iubirea lui pentru ea s-a stins…

        Apuci sa mai vezi doar o lacrima neagra alunecand pe obrazul sau inainte sa te trezesti in afara codrului…

        Si atunci te intrebi…vis sau realitate?…caci, cine ar parasii un inger?